Pierderile de stoc sunt generate de-a lungul lanțului de producție și pot fi acoperite din aprovizionarea cu materii prime, continuă cu timpul producției și se încheie cu momentul obținerii produsului finit. Indiferent de cauza pierderilor (perisabilitate, distrugere, degradare, pierdere tehnologică), acestea au un impact fiscal semnificativ, atât asupra impozitului pe profit în cazul în care cheltuielile generate de aceste pierderi nu pot fi deduse, cât și asupra TVA-ului dacă nu sunt deduse. . poate evita auto-încasarea taxei.
În contextul economic actual, reducerea costurilor aferente activității de producție poate atrage avantaje competitive pentru producător dacă ținem cont de faptul că din punct de vedere fiscal impactul negativ poate ajunge la circa 40% din valoarea cheltuielilor cu stocuri degradate, distruse sau lipsă. inventar (16% impozit pe profit si 24% TVA).
Pentru a avea o imagine mai clară asupra acestui impact, să luăm un exemplu practic: dacă avem un stoc de 100.000 euro reprezentând bunuri distruse sau deteriorate pentru care nu se poate dovedi că au reintrat în circuitul economic, această sumă va fi considerat nedeductibil la calcularea impozitului pe profit (cost fiscal de 16.000 euro), iar din perspectiva TVA producatorul va trebui cel mai probabil sa auto-incaseze impozitul (cost fiscal de 24.000 euro).
În cele ce urmează, vom trece în revistă prevederile fiscale care influențează tratamentul fiscal al pierderilor și modul în care putem realiza o reducere a costurilor fiscale aferente.
Conform Codului fiscal, cheltuielile înregistrate cu pierderile de stocuri (stocuri distruse sau deteriorate, pierderi de inventar etc.) care nu sunt recuperate de la persoanele responsabile sau pentru care nu s-a încheiat nicio asigurare sunt considerate nedeductibile dintr-un fiscal. Punct de vedere. În cazul bunurilor asigurate, cheltuielile înregistrate cu pierderi de stoc sunt considerate deductibile la calculul impozitului pe venit.
Costurile generate de perisabilitate, eminente procesului de transport, manipulare, depozitare și comercializare (pierderi din cauze naturale – uscare, evaporare, volatilizare, pulverizare etc.) sunt deductibile, dar limitate la un nivel procentual stabilit de legislația emisă în 2004, care nu mai este aplicabilă realităților economice din 2012. De exemplu, ne confruntăm în prezent cu situația anumitor produse care nu apar în legislație, precum smântâna, pentru care nu există o limită acceptată a deductibilității.