Milk Snake

Lapte și șerpi; ce combinatie! Totuși, nu numai că se mai poate prin cine știe ce colț de sat aruncat în colțul țării, ci de mii de ani, șarpele de lapte a păzit casele dacilor și, mai târziu, casele românilor. Poate vei fi surprins, dar semnatarul acestor rânduri a ajuns să vadă așa ceva în copilărie, chiar în casa bunicilor din Vlașca. Tinut cu grija sub poalele casei sau, mai bine zis, sub pragul casei, Șarpele de Lapte era doar atât de hrănit, în fiecare dimineață, cu lapte proaspăt de la vaca din curte.

Dacă e să dăm crezare etnologului Adrian Bucurescu, Șarpele Casei, numit de vechii români din cele trei provincii și Casa Sima, face parte din familia Colubride, denumirea științifică fiind cea de Natrix natrix . Nici constrângător, nici veninos, șarpele de lapte este pașnic cu oamenii, dar își ucide prada cu viteză mare când își încheie dieta. Poate, de aici și credința românească că acest șarpe de talie medie poate fi un apărător al casei, un apărător care trebuie îmbunătățit zilnic cu lapte proaspăt. Dar iată ce spune un studiu de specialitate semnat de Adrian Bucurescu:

„Dacă urmezi mitologia românească, atunci Șarpele Casei este complet diferit. Se mai numește și Șarpele Casei, Șarpele Gardian sau Șarpele Lapte și este alb pentru că trăiește în întuneric, în pereții sau pereții casei. Culoarea albă apare și în descântece: „Cu pielea ta albă, Cu solzi argintii curați”…

Șarpele Gardian este paznicul gospodăriei și trăiește sub prag, sub talpă sau în pereții casei. Își părăsește adesea locul și participă la jocurile copiilor care își împart și mâncarea cu el. De obicei se hrănește cu lapte. Uneori face un zgomot de parcă ticăie. Din acest motiv, este numit și Ceasul Casei. Se spune că acest ticăit al ceasului este făcut de șarpele care își bate coada de perete. Pe lângă protecția oferită casei, se mai spune că aceasta păzește câteva obiecte prețioase, îngropate sub case sau în jurul lor: bani, aur, pietre prețioase, bijuterii etc.

Casa abandonată de șarpele ei este necurată și atrage spirite rele. Nu trebuie să fie ucis sub nicio formă, pentru că aduce noroc celor din familia în care locuiește: îi apără de certuri, boli, incendii, cutremure și alte nenorociri. Simbolul șarpelui, întâlnit și astăzi în medicină, învelit într-o cupă, este o ipostază a zeului geto-dac Apollon-Zalmoxis, ca vindecător; Într-un dialog platonic, Socrate îl menționează drept zeul trac al medicinei.

Se pare că Apollo și Șarpele Casei au fost numiți și de geto-daci SKEP-TE-CASAS, adică: „Apărați (Salvați) Casele” (cf. rom. A scăpa; casă), sintagma respectivă fiind atestată. în toponimia tracică.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.