O suprafață nelimitată de lapte utilizată în industria de profil (vacă, oaie, capră, bivol) servește la obținerea unui produs secundar obligatoriu din raioanele de lapte: urda. Laptele de oaie este folosit mai frecvent la prepararea acestui sortiment de branza dulce de vaci.
Urda are o textură moale și sfărâmicioasă, cu un conținut ridicat de proteine și sărac în grăsimi. Se transporta si se depoziteaza, dupa scurgere, sub forma de blocuri cu greutatea de 1-1,5 kilograme, invelite in textile curate. Ca si celelalte branzeturi din familia Telemea, urda se consuma proaspata. Este frecvent recomandat in curele de slabit, datorita continutului ridicat de calciu, vitamine (A, B2, B12), proteine si din cauza lipsei totale de sare. Procesele tradiționale de oprire a alterării sării au fost de mult abandonate, făcând ca urda autentică, fără conservanți și ambalaje din plastic, să aibă, din păcate, dezavantajul alterării rapide. Indiferent de condițiile de păstrare, urda fără conservanți fermentează după trei zile, pe cale de putrefacție.
Simplu, dar atent
Fiind un produs la care se adauga putine ingrediente, urda a lasat loc sa fie perceputa cu usurinta, nu doar cu referire directa la aportul digestiv. A asimilat nejustificat această calitate în evaluarea procesului productiv, una nu tocmai superficială. Pentru prepararea urzelii, zerul rămas de la prepararea brânzei dulce se fierbe timp de o oră, la 80-95 de grade Celsius, timp în care precipită restul de proteine.
În timpul fierberii, zerul este amestecat continuu pentru a evita lipirea ușoară de fundul oalei și afumarea. Pe suprafața compoziției apar treptat bucățile de urdă, unde se separă, fiind apoi așezate în scaune, pentru ca zerul să se scurgă, operație care durează aproximativ 10-12 ore.
In aceasta faza urda apare ca o pasta omogena, fin granulata si alb-cenusie. Se consumă proaspăt, frământat sau sărat. Singura modalitate de a prelungi termenul de valabilitate este conservarea acestuia în coaja de brad. Din aproximativ 10-12 litri de zer rezultă aproximativ un kilogram de urda.
Pentru diete, pentru diversitate
Cu doar 8% grasimi saturate si un stoc important de proteine de calitate superioara, urda este recomandata pentru consum de catre medici in cazuri de obezitate sau atrofie a calitatii musculare. Cantități mici de sare sau alte condimente alungă dominația gustului fad. Datorita densitatii nutritive mari, urda ofera rapid senzatia de satietate, care se mentine cateva ore dupa consum.
Cercetarile medicilor dieteticieni si nutritionisti au confirmat protectia oferita ficatului, in cazuri de stres profesional, prin intermediul aminoacizilor esentiali cu sulf, pe care ii contine urda. 100 de grame de urda au un conținut de 165 de calorii, proteine: 18 grame, carbohidrați: 6 grame: zaharuri: 6 grame și lipide: 4 grame.
Iar acest produs se bucură din ce în ce mai mult de rețete gastronomice, de la clătitele seculare cu urdă și mărar până la interesantul cocktail cu urdă și căpșuni. Pentru diversitate, iată o rețetă, în ton cu sezonul acestei ediții:
Inghetata Urda.
Pentru preparare sunt necesare, pe lângă jumătate de kilogram de urdă: 25 de grame de fistic, 25 de grame de nuci, 25 de grame de alune de pădure, 25 de grame de cuburi de ghimbir zaharat, 25 de grame de cireșe, 25 de grame de caise, 25 de grame de compot de struguri, 2 linguri de țuică, 1 lingură esență de vanilie, 4 gălbenușuri, 125 grame zahăr pudră, coajă de lămâie sau portocală rasă.
Fisticul, nuca tocata si alunele se toaca marunt, apoi se amesteca cu coaja rasa de la o lamaie sau o portocala. Într-un castron, amestecați ghimbirul, cireșele și strugurii. Separat, frecați urda cu esență de vanilie și adăugați peste fructe. Galbenusurile, batute cu zaharul pana se obtine o spuma, se pun la bain-marie, la foc potrivit, amestecand pana se ingroasa. Se lasa la racit si se toarna totul peste prima compozitie obtinuta. Pe o tava tapetata cu folie amestecam amestecul cu folia. După 12 ore de așteptare la congelator, vasul așteaptă să fie ornat cu frișcă, cireșe și – bineînțeles – mâncat. ( Teodora Chiorean )
Jintita, ricotta pastorilor romani
Zerul rămas după strecurarea brânzei formează bucăți mici de caș, produs numit tintita (jititiala, rimita). Se bea uneori, este consistent ca aliment, dar – din pacate – a devenit exotic datorita raritatii, stabilindu-se, mai degraba, in familia ingredientelor naturale, de neinlocuit in retetele unor mancaruri traditionale. Acest produs secundar al meșteșugului pastoral își găsește rareori locul, în formă brută, pe mesele dominate de brânzeturile standardizate. Un produs similar, numit ricotta și obținut prin procedee tehnice similare țintei, își are originile în Corsica italiană și face furori, prin prezentare. Pe de altă parte, multe dintre preparatele românești cu tradiție istorică sunt de neconceput fără intenție.